Tablou minimalist – Instinct de Tată

Azi fusei în vreo trei locuri și lumea îmi zisă că e ziua tatălui/bărbatului. Ok, așa să fie (cu sau fără pașpa’ de pahare). În drum spre casă, mă gândii totuși mai mult la mamele celor ce administrează Bucureștiul, pentru că trafic și gropărie.

Dar bine, pentru că ieri am celebrat mamele azi e rândul taților. De fapt, nu e nevoie de o zi anume pentru a evidenția rolul fiecăruia, ci de toate zilele pentru a ne bucura de diferențierea și echilibrul celor două roluri.

Rolul de tată uneori pare secundar. Doar pare. Căci, în realitate, atât copilul, cât și mama lui și orice psiholog, toți admit că tatăl are un rol în viața copilului/armoniei familiei cel puțin la fel de important ca cel al mamei.

Pentru un tată, adeseori legătura fizico-emoțională e mai greu de gestionat cu copiii, mai ales în culturi puternic paternaliste, cum este cea românească. Tatăl e „stâlpul casei”, el e responsabil de securitatea familiei (financiară sau chiar fizică), el e „sexul tare”, etc..  Adeseori merge la “vânătoare” pentru a asigura hrana tribului, pleacă in delegații prin alte păduri, etc.

În multe case, tatăl își asumă rolul de „bad cop”, crezând că e datoria lui să fie mai “sever”, mai dârz, mai puțin sensibil emoțional. Ceea ce, desigur, este exagerat. Tata și Mama reprezintă tot universul pentru un nou născut. Mai apoi, copilul începe să-și lărgească orizontul și să împrumute o lentilă de la mama și una de la tata pentru a vedea într-o cromatică pestriță cărarea prin lumea ce i se deschide înaintea pașilor, tiptil, descoperind ulterior și alte lentile secundare. Ideal este să mergă în balans, și ambele lentile principale să existe în viața sa, fiind complementare. „Dioptriile” nu au cum să fie identice, că au cromozomi diferiți (alteori, nu există acest ideal și povestea se complică, iar mersul poate fi pe sârmă).

Ce e cert este că tatăl își va da cămașa de pe el, udă până la piele, pentru a asigura acea “securitate” și bunăstare a familiei. Este instinctiv, și, indiferent de nivelul de potență financiară, educație sau culoarea sângelui, orice tată ar reacționa instant, irațional, în a se arunca în apă și foc pentru familia sa. Orice tată, chiar de pare simplist în abordare, țese un plan minimalist de „asigurare” a copiilor/familiei sale (conștient sau subconștient, vizibil au ba).

Poate nu-l va învăța pe copil dans și bune maniere, dar îl va învăța noțiuni de bază pentru supraviețuire și „răzbire” în viață… indiferent de copilul îi e fiu sau fiică.

Și-l va mai învăța câteva barbarii, precum înfigerea unei râme în ac sau cum să-ți scrii numele în zăpadă (if boy)… sau cum să dai un șut în ouă (if girl).

Și, deși lista este evident mai complexă, măcar fie și doar pentru exemplele de mai sus, merită să celebrăm tații. 🙂

La mulți ani, Tată!

28951175_548957528800473_1121454155249345830_n

sursa foto – The Idealist

9 motive să iubești viața la țară. Tu în care te regăsești?

_DSC1498

Ipostazele descrise reprezintă un îndemn la ieșit din case, tablete sau păturici. Sunt lucruri simple, cu efect de încărcare mai puternic decât iepurașul duracel. Și ne sunt la îndemână, autentice și la cost minim.

Eu sunt norocos. Avem părinții în viață, încă în putere și dornici să îmbrățișeze nepoții în bătătură, oferindu-le tot ce au ei mai bun. Îndemn orice “metropolitan” să se conecteze cu “țara sa”, dacă o are… Și dacă nu o are, există agroturism, prieteni ce au rude la țară, putem să ne conectăm și fără wi-fi.

Un weekend la țară costă mai puțin decât unul la mall. Și cu beneficii mai mari. Iată aici câteva (și pozele ca dovezi).

1. La țară poți face oricând un foc de tabără, cu o găleată de vin alături (ca măsură PSI). 🙂 Iar aici, mahmurela nu e ca cea de la oraș…de obicei aerul e mai curat, șpritzul merge mână în mână cu un curățat de porumb, o greblă prin grădină sau ceva, așa că până și eventuala “afumare” este una naturală și cu efecte secundare minime a doua zi.

foc

2. Mâncarea la ceaun pe pirostrii sau în soba de-afară are un gust divin. Se face lent, gusturile se întrepătrund, iar ritualul pregătirii bucatelor afară adaugă un efect senzorial. Cele mai bune sarmale le scoți pe plita din “bucătăria de vară”, cu foc de surcele.

IMG_0561

3. Câinii încă dau din coadă la mămăliga aruncată prin praf și se bucură sincer de orice mângâiere. Câinilor de oraș le ies “bube pe mâini” dacă nu le pui hrana in doggy-box de inox, cu numele gravat pe ea. Fără să punem semnul egal, dar comparativ e și cu copiii. Copilul de oraș al zilelor de azi a ajuns prea mult să mănânce plastic, câtă vreme e glossy, și să nu mai „dea din coadă” la aproape nimic, pentru că are cam tot (toată colecția de lego, tablete, youtube, etc); iar bucuria primirii unei „mămăligi noi” ține doar câteva minute; iar noi, adulții, avem o reală provocare în a găsi echilibrul.

IMG_1334

4. La țară poți avea propria roșie, ou, copan. Sper să n-am gura aurită, dar cred că va deveni o fiță să poți avea mâncare reală peste vreo 10-20 de ani. E deja din ce în ce mai greu să ajungi la sursă de hrană naturală. Dacă ai un petic de curte, nimic nu te oprește să-ți plantezi o căpșună sau să pui o curcă pe ouă…

oua

5. Copiii se pot juca pe bune și poți uita de ceas. Să stea desculți în pietriș, să meargă cu tataia la moară…cu sacul pe bicicletă. Să hoinărească pe dealuri sau islaz, să se dea cu sania pe uliță.

copii

6. La țară chiar se văd stelele... e același cer, dar aici, când noaptea intră-n tură, ți se dezvăluie în cel mai plăcut contrast.. mai jos, privind perseidele în vara trecută din curtea alor mei…

IMG_0884

7. La țară au fost/încă mai sunt oameni simpli dar cu caracter complex.… de-aici am plecat toți cândva (deși nu toți am ajuns să fim atât de erudiți ca în Videle, noul pol al elitei românești :)). Aici pot copiii să înțeleagă și munca fizică, legile naturii și să crească echilibrat. Să planteze un răsad, să dea mâncare unei capre, să drăgălească un puișor.

capra

8. Când mergi la țară, e musai să bifezi o bere la birt, ca să iei pulsul localității...de obicei mă duc în localul cel mai neaoș, unde mușamaua e tocită de coatele localnicilor. În multe sate alegerea e simplă, că e doar un birt (sau „decât un birt”, la dna C. Dan în sat). Așa aflu cine e șmecherul locului, ce avere are popa și că de vină pentru tot ce merge rău în țară e soros, sau alți dușmani imaginari. La fel procedez în orice localitate din străinătate… merg (și) în localuri frecventate de localnici și iau cel mai popular meniu; de multe ori este și cel mai bun/proaspăt, și observ locul ăla așa cum e el, cu bune și rele.

DSC_0393

9. La țară ne sunt rădăcinile, strămoșii, umărul pe care te poți relaxa ori poți plânge. Pământul și locurile natale sunt active neprețuite, capitalizabile peste generații, și în care poți surprinde niște momente și peisaje pe care nu le găsesti în niciun mall.

*****

Și eu și cunoscuții mei, și majoritatea prietenilor blogului „Hoinar de regie veche”, sunt oameni activi, corporatiști, ce trăiesc preponderent în orașe mari. Ce doresc să spun este că există locuri în care putem “reveni” sau ce pot fi descoperite. Există oportunități de mini-afaceri sau de implicare în comunitate. Există părinți/bunici ce se vor bucura să primească oaspeți și să le ofere tot ce au ei în bătătură.

Cred că merită să ne punem serios în agendă acest aspect, pentru a păstra un echilibru, căci lumea de azi, „ce încape într-un telefon mobil”, are și capcane… creierele și inimile au nevoie și de oxigen pur, nu doar de bitzi și coloratură sintetică.

IMG_3351

PLUG USOR 2018

Aho, aho și bună sara,
Trec de clasica urare,
“Ce ne facem noi cu țara?”
N-am găsit Altă-ntrebare.

Ea, “Bălțata Românească”,
Prezintă cam costelivă.
Văcarii, în loc s-o pască,
Legiferându-i colivă.

Voi ce-o mulgeți fără milă,
Și la anul tot pe pilă
V-aranjați locuri în față,
Să luați spuma din colastră?

Poate s-or trezi plugarii
Și-or pocni naibii din bici…
Să luați spuma și dolarii
Dintr-o blană de arici.

Bici ca bici, dar avem pleasnă?
Ori rahat, delight turcesc?
Cum să faci ca să pocnească
Papanașul Românesc?

Căci aici este dilema.
Papanașul e-o gogoașă
Din care se scurge crema
În smântana unsuroasă.

Boss, dar ce dulceață are
Mândre afine din plin,
De-o fi mic sau de-o fi mare
El se consideră sublim.

Că e mândru ori sublim,
Papanașul e al nostru.
Dar cum ar fi, doar puțin,
Să nu mai doarmă ca prostu?

Mâine anu’ se-nnoiește
Adu Doamne mai mult soare,
Papanașul altoiește,
Dă-ne Alfabetizare!

Fă-l așa, mai ca millefeuille,
Un framboise, ceva mai fin.
Să nu mai lase Văcarii
Să bage Bălțata-n chin.

Căci acești văcari și boii
Ne-au amanetat feciorii…
Ne-au jucat zestrea la poker
Abuzând Islazul nostru
Ei având mereu un Joker.
Iară tu, eu?…Popa-Prostu?

Iarna-i grea, Islazul mare,
Și-o colibă-n Cotroceni…
Ia mânați flăcăi mai tare
Dați Bălțatei doi coceni!
Și ceva trifoi, lucernă,
Niste Văcari competenți.
Scoateți Bălțata din beznă
Și o pașteti vigilenți.

De urat, am mai ura,
Dar mă uit la ceas de zor
Să nu se ardă friptura.
De naivul plugușor…

Așa că, hai “la mulți ani”
Dragi români, la troc de ani
Să fie cel care vine
Făr de hoți și de jivine!

oxcart-1544480_1280

sursa foto – pixabay

„Aforismele” unui taximetrist de tură pe 1 decembrie – România mai are șanse

Cu niște coaste plutind în bere pornesc spre casă, prin ploaie, căutând un taxi. Urc la un nene vorbăreț și savurez (captiv) opinia dumnealui vizavi de peisajul din această noapte de sărbătoare a românilor.

Transpun mai jos, needitat, fix cuvintele lui nenea taximetristul (simpatic de altfel), scrise calde la sosire, ca să nu le uit până mâine. De ce? Că sunt și oarecum tragi-comice, dar cred că au și ceva în plus – morala de la sfârșit.

Iată ce zise omul:

„Ați văzut cum a prostit iară ăștia lumea?…a aprins beculețe, fasole, muzică și gata…a adus 50 de autocare dân afară… și de mâine face târg și la Piața Victoriei să nu mai poa să protesteze ăștia din București… Da’ de ce nu face târg la piață la Ferentari? Că e goală și loc gârlă. Să li se fure taraba cu tot cu vânzător.

Ați auzit noua dumă? Ăștia vrea să-și dea girofare…păi ce, să stea ei în traficul ăsta infernabil, ca noi, proștii de rând?!?

Doamna firea n-a mai ieșit să aprindă beculețele… auzi ce zice, că e aglomerat traficul din cauza la ăștia de vine cu mașinile din provincie în tranzit… da’ ce fa, tu nu vii din Ilfov?

Uite ce e pe Magheru, au ieșit toți cu plăpândele la beculețe si li se pare frumos, nu știe că io dacă fac două curse p-acolo îmi iese ochii ca la melc.. E frumos, dar asa-ți bate luminile alea în ochi… De la Inter încolo zici că e sorcovă. Dacă nu știi unde e semafoarele sigur treci pe roșu că nu le vezi…

La Obor a venit una cu cratița să ia fasole. Femeie în toată firea… Să ia și acasă că era 1 leu kilu… Domle, dacă era bărbați d-ăștia fără casă, boschetari cum le zicem noi, înțelegeam… sau vreo d-asta tânără cu unghiili fumegi, înțelegeam… dar era femeie serioasă. Pune fa mâna și fă-ți o fasoală. Da’ așa e lumea la noi, stă la asistă… Adevărul e că și mie nu pot să zic că nu mi-ar conveni câteodată să-mi dea asistat social d’ăla.

Și nu mai merge domle lumea cu colinda. La mine aici, în peninsula asta (i.e. rău famatul cartier Ostrov, o limbă de pământ ce intră pe lac la Fundeni), noi suntem toți neamuri între noi. Și nepotimiu de 4 ani jumate, i-am zis să ducă cu colindu la neamuri, și zice că ce, el e cerșetor?… Stă mereu pe tabletă și telefon. Pă vremea mea ne bătea părinții să intrăm în casă, acu tre să bați copiii să iasă din casă.

Înainte tăia lumea porci. Acu nu mai taie nimeni. Păi anu trecut a făcut nevastă-mea sarmale, cârnați… și vine fimea și zice, “da’ câte calorii are astea?” Păi fă tu mă-ntrebi de calorii, pleacă fă la kafeceu…

Domle, ce fac ăștia de la putere…vin vremuri grele, credeți-mă ce vă spun… nu pentru mine, că am 64 de ani, da’ e păcat de copii, nepoți…”

Care e morala? Dacă și un nene taximetrist, sexagenar, trăit în Ostrov și neîntâlnit cu gramatica, își dă seama că unii „umblă cu maimuța”, atunci semne bune anul are… Se-nfundă drumul șobolanilor, dacă și „talpa țării” înțelege și nu mai e păcalită de diversiuni cu miros de fasole.

taxi-1598104_960_720

Bunele intenții periculoase – cum interferează supra-inițiativa părinților cu școala unde învață copiii lor.

Pornim de la premiza că toți părinții își doresc tot cei mai bun pentru copiii lor. Pe fir logic, părinții au o multitudine de inițiative pentru a le asigura copiilor bucurie, confort, dezvoltare. Acasă și la Școală.

Intriga povestirii este că (în ultimii ani) o parte dintre părinți nu mai fac distincție între acasă și școală (ca două entități separate) și interferează cu “scena” școlii prin supra-inițiativa părintească.

La adăpostul subconștient al unor bune intenții gingașe/duioase, ajung să disturbe penetrând prea mult în activitatea școlii, astfel compunând sau diversionând efectele. Problema e că nu-si dau seama și puțini se gândesc la asta. Rațiunea e rece și gri, echilibrul e boring… pe când gingășia e caldă, emoțională, roz. Și uite-așa, de multe ori, un grup bine intenționat (de mămicuțe sau tăticuți), crează un nucleu majoritar ce caută mai apoi să impună orice inițiativă.

„Și ce e rău în asta?”, se întreabă mulți… Păi e rău când acel grup crede că dacă are “majoritate” poate decide orice și poate interfera cu întreaga clasă. Conflictul de principii aici apare.

„Nu ar fi drăguț să luăm cadouri de Moș Nicolae? (ce dacă fix cu o oră în urmă copiii vor fi primit oricum fiecare la el Acasă)… Hai să-l aducem și pe Moș Crăciun. Hai să facem o horă de 8 martie, de ziua Instalatorului, de hramul cartierului, etc….Hai să organizăm ziua lui Burebista….Vai, ce frumoooossss, hai să ne îmbrăcăm azi toți copiii în iepurași…Hai să stea 5 minute pe zi în cap (că e cool și face bine la circulație)”… Hai să, hai să…Aparent bune intenții, unele de „nerefuzat”. Pe cine ar deranja un cadouaș în plus? Hai să fie cu bucurie, zâmbete și floricele…

Ca o paranteză, oricine are Acasă propria „scenă” pentru a aduce bucurie copiilor săi și a încerca orice inițiativă – de la cadouri fără număr la ziua lu’ Burebista, yoga sau altceva. Dar unii simt nevoia să invadeze și „scena” de la Școală, ce nu mai e doar a lor, ci e a unui grup mare într-un cadru instituționalizat. De ce simt nevoia? Probabil că cei din generația noastră (ce au copii de școală acum) au trăit lipsurile din comunism iar acum caută să compenseze, epatând, supra-implicându-se, etc.

Închizând paranteza, dacă o inițiativă părintească este unanim acceptată ca fiind potrivită/în interesul copiilor din acel grup, iar Școala (ca instituție) o acceptă, atunci se numește cooperare si inițiativă reușită.

În schimb, dacă fie și un singur membru al respectivului grup nu este de acord cu o inițiativă, iar grupul majoritar insistă să impună dorința lor în cadrul/perioada activității școlare, atunci este abuz, discriminare și chiar lipsă de respect și bun simț din partea “majorității”; care, cu egoism, caută să injecteze propriile fantasme tuturor, iar „Grigore, vrând nevrând, să bea aghiazmă”; sau dacă nu bea și vede la colegi că beau, să sufere implicit… Apropo de generații, poate că noi nu mai avem șanse de a ne scoate din mind-set sindromul de „mergi cu turma”, dar pentru copiii noștri ar fi benefic să crească pe ideea că au dreptul să spună NU.

Unde e diferența?

Și unii întreabă: „Da’ ce domne, dacă Școala propunea aceeași inițiativă, ai fi acceptat-o nu?”. Poate nu, poate da…oricare ar fi fost alegerea era o asumare legitimă. Căci, ca părinte, ai contract cu Școala – de stat sau privată, mai bună au ba, nu contează…. când iți încredințezi copilul acestei instituții, iți asumi că ea (Școala) știe ce este mai potrivit pentru dezvoltarea și armonia copiilor, că are cadre pregătite să aleagă rațional activitățile extra-curiculare (și totuși desfășurate sub cadrul școlii). Școala are o legitimitate predefinită, reprezentând o autoritate cu care ai un contract. „Grupul părinților roz” nu are aceeași autoritate predefinită, iar relativismul inițiativelor este uriaș, tocmai de aceea trebuie să existe reguli. Așa cum sunt și regulile de circulație rutieră…Ca să nu treacă toată lumea pe roz și să iasă haos.

Un grup de 30 de elevi, ce au (în teorie) 60 de părinți ce nu se cunosc toți între ei, nu are cum să fie omogen, unit și să gândească la fel. Sunt oameni diferiți, cu principii diferite, cu nivel de educație diferit, cu pasiuni și preocupări diverse, cu mult subiectivism.

Zilele astea mi-am luat o mare lecție, crezând că pot explica divergența de principii la o discuție de grup. Erau păreri pro și contra, dar greu nene, greu tare. Nu am reușit, ba chiar am greșit mult, devenind vehement în apărarea unor principii, când mare parte din audiență nici nu le vedea. Se vedea parțial rozul, apoi discuții pe persoane nu pe idei, ajungând spre maro… „da’ ce-are nene, dacă voi câțiva nu sunteți de acord, îi sărim pe copiii voștri”, etc..

Din fericire, școala și doamna învățătoare au un regulament și o rațiune, și au reiterat regula clară (dacă e unanimitate bine, dacă nu, orice inițiativă fie pică, fie are loc – pentru cei ce o agrează – în afara orelor sau în afara școlii).

Rămâne o mare temă deschisă. Cum să nu confunzi “scenele”, ca părinte, și să nu cauți să „furi spectacolul” Școlii, văzându-ți  mai bine de-al tău de Acasă, și ne-presupunând că ce e „roz” pentru tine e la fel de roz și pentru ceilalți.

family-960452_1920

sursa foto – pixabay

Știi unde este polul nesimțirii (în trafic) din România?

Dimineața în zori, oră de vârf în trafic? Nu peste tot, așa e. Dar aici, la polul nesimțirii, aglomerația începe de la 6 și atinge apogeul pe la 6 juma, căci la 7 se deschid porțile “Orientului”. Drumul dintre Pod Fundeni și Dragonul Roșu (vreo 3km) e ticsit de mașini de tot soiul. Buticari, patroni evazioniști, lucrători, bișnițari sau simpli cumpărători onești se înghesuie spre cel mai mare “târg” al țării.

Români, chinezi, țigani, arabi, “cetățeni universali”, par prinși intr-o transă tărzănească încercând să-i fenteze pe ceilalți cu un milimetru în infernala coadă de mașini. Deși drumul are doar câte o bandă pe sens, înghesuitorii îl transformă în 3 benzi și blochează total drumul, inclusiv sensul dinspre Dragon spre Fundeni. Adicătelea alea câteva mii de ghinionisti ce locuiesc în cartierul cu nume gay nu mai au cum să folosească drumul dacă vor să iasă spre oraș. Căci nu una, două sau trei mașini intră „din greșeală” pe sensul opus, ci zeci de maimuțoi cu volan caută sa fenteze coloana mergând pe contrasens.

Eu stau la 700 m de podul Fundeni, aș avea de parcurs într-un minut acea distanță, dar îmi ia și câte 15 minute ca să aștept să elibereze gibonii sensul de mers spre oraș. O fi vina mea, că am apucături de-astea de a pleca la muncă la 6 dimineața uneori, de a porni la drum ca să-mi fac treaba și a plăti taxe cu duiumul.

Frântura asta de drum ține de Ilfov (sat Fundeni/com Dobroești) si înțeapă Bucureștiul până spre lac la „Ostrov”. Podul Fundeni, fix pe bucata de sus, e parte din Ilfov; iar la poale e sector 2, București. Când e vorba de făcut planul de amenzi, fără a se încurca în „granițe”, atât poliția rutieră București cât și locala Dobroești, stau pe acest drum să pescuiască ceva… Dar niciodată (în 7 ani de când locuiesc aici) nu am văzut vreun echipaj care să patruleze și dirijeze traficul de pe drumul nesimțirii la ora la care ar fi nevoie! O singură oră ar avea de stat, atât! Dimineața intre 6 si 7 si să rezolve tărzănismul de pe acest drum, unde vreo două mii de mașini se înghesuie să prindă un loc la prima oră.

Și să rețină zeci de permise pentru circulație pe contranses, să dea amenzi parfumate cu ardei iute, că poate gibonii îsi vor da cu ele pe la nas sau fundeniul cel roșu, și se va mai civiliza (macar forțat) românul.

Bine, e naivă așteptarea mea, când în ultima vreme exact tupeul, nesimțirea și cocălăreala sunt promovate ca valori naționale. Cum să stea “dragonistul” în coloana de mașini, când nenea Tăricelu se bagă în față la orice coadă? Cum să nu caute să fenteze când un întreg parlament și partid stat fentează legile și bunul simț? Cum să nu fenteze actele cu facturi false pentru niște șlapi și mușamale din en-gros, când tătucii țării au dus asta la rang de artă prin tunuri faraonice, fară jenă de oameni, justiție, Olaf sau Dumnezeu…?

Automobiles wait in a traffic jam on a New York City highway

Cele mai scumpe perle sunt cele ale copiilor tăi.

boys

Un „șirag de perle” in Clouds? De ce nu? Îl pun aici, ca să rămână amintire peste ani (de-om mai viețui în forma ce-o cunoaștem acum), atât pentru mine/soție cât și pentru autorii perlelor ce le-au scos pe când aveau 3-6 ani.

Sorina: Rareș, ai făcut caca? R: Nuuu, nici nu se vede maroul.

Alex (auzind la știri de uraganul roz a lu coana Firea) – Da’ ce, crezi că o să stau să mă ia vijeloaia? Imediat mă urc pe bec.

Poftiți niște clătite cu fulgi de pește! – Rareș

Tati, vreau un tort care să ară banane, sau căpșuni sau ciocolată sau ce-om găsi; și dacă nu găsim luăm unul cu vanilie, ok? – Alex

Tati, mergi mai repede că mă urmărește Luna –  Rareș

Rareș (scăpând niște lapte pe mobilă) – Am vărsat puțin lapte; dar nu-i nimic, frimiturile de lapte sunt crocante…what?!? am încercat, era să-mi rup dinții (în mobilă) 🙂

După experiența asta vreau să trăiesc într-un vulcan – Alex (il scosesem cu sania, la -12 grade)

Rareș: Eu sunt un mititel cu gură mare. Da, confirm.

Rareș (scoțând un sunet ciudat) – S: „Rareș, de ce faci așa? R: De Crăciun” 

Sorina: Certificatul de naștere al lui Alex e la tine? Eu: Nu știu, stai să caut în geantă. Alex: Asta înseamnă că trebuie să mă naști din nou?

R: Tatii, tu ai văzut pești ninja? Eu: Nu, nu cred că există. R: Ba există tati, dar sunt ninja, și se camuflează, de-aia nu i-ai văzut.

Tu o să primești un purice cu fundiță sau Ție iti dau doar o frimiturică de tort – Alex fiind supărat pe Rareș (pe tema cadourilor de sarbători), dar cu un suflet mare și generos în orice situație.

Carnea îmi blochează dinții – Rareș (căutând circumstanțe ca să nu mănânce).

Ciocolata e la modă – Rareș, în aceeași notă, argumentând ce ar vrea el să mănânce.

Ochii mei de ninja nu recunosc zona asta.. Îmi pare cunoscută, dar cred că atunci era ziuă – Alex

R: Uite niște Străciulici care luminează. Eu: Ce Rareș? R: Insecte d’alea care lumineazăă. Eu: Aa, Licurici? R: Da, Străciulici.

Nasul meu de Loopidoo o să-ntârzie la Mimi – Rareș (Loopidoo fiind un câine din desene)

Aș vrea ceva de băut cum ar fi apa; dar mai bine suc de portocale – Rareș.

Rareș (mare amator de lapte, uneori prea mult): Aș vrea un pahar de lapte. Eu: Păi tocmai ai băut unul. R: Of, nu mă așteptam la răspunsul ăstaa…Biine, aș vrea un pahar de lichid alb, se poate?

Tati, lava e roșie și fierbinte…atât de fierbinte că dacă te-atingi cu fundulețul de ea sari până în spațiu – Alex

Ochii mei de Loopidoo îl văd pe pui acolo sus, dar e juma de pui, dar o să crească și el mare. Cred că l-a fiert brutarul în cuptor – Rareș (observând un cocoș de-ăla decorativ pe-un vârf de clădire)

Discuție profundă tată-fiu, în drum spre grădiniță…Alex spunându-mi că il necăjește un coleg și că ar vrea să „îi dea box”, eu încercând să-i explic că e mai bine să fie pașnici și armonioși, etc. La care Alex replică: „Da, dar eu sunt tare ca piatra, pot să fac orice, dau boxe și fug atât de repede ca un pește fugător care merge repede”

…se pare că, la o incăierare, am pe cine pune bază la capitolul fugă :)…

………………………….las lista deschisă, că sigur mâine mai culegem câteva perle.

P.S. Încă mă gândesc cum ar arăta un pește fugător care merge repede. 🙂