Cronică la Street Food Festival. Și două întrebări.

Am ajuns sâmbătă acolo. Lume, scene, mirosuri de plite încinse. Cozi de câine fluturânde, atmosferă plăcută. Bag un „d-ăla adevărat” de la Furgoneta. Mușc nervos din el pentru fiecare minut din cele 30 cât am așteptat să fie gata.
Cu toracele bombat pornesc prin mulțime. Hot-spotul festivalului era caruselul cu Minnie Mouse…aia a fost scena centrală. Lume pe iarbă, eu cu soția și o găleată de sangria. Urcă pe scenă o tânără formație… Savoy. Sounds promising… așa că fug după niște calamari pe post de popcorn. Prind chiar ultima porție și mă întorc fericit în loja mea.
IMG_1092
Mulțimea dă năvală, hipsterimea pornește telefoanele, filmează, se îmbrățișează, pe versurile „Domnișoară, domnișoară, iazurile fierb”…
Văzând că aici e viață, un cameraman vine în fugă cu o mobilă, și caută un unghi de upskirt la dna Dorina. Dar iși dă seama că nu e la Capatos si nici Dorina nu-i „Cruduță”, așa că filmează de sus. Lumea se adună ca la Marian Nistor. Care amintește de Vadim Tudor și Păunescu iar poezia și emoția culminează.
Se oprește cântarea, lumea aplaudă, fu mișto. Se-aude din mulțime că Hădean a scos pancarta cu “out-of pork”, și o coadă de zeci de metri prinde repede contur la „pork’n pita” lui Adi.
Soția-mi zâmbește concluzionând, just, că iar m-a scos la culturalizare. Ce-i drept m-a dus pe la Sonoro, Atheneu și toate palatele cu evenimente muzicale din București. Dar si eu, la câte nunți și grătare am dus-o… 🙂
Lângă, era un concurs d-ăla pentru puștime. Oase cu Oțet. Și nu, nu era un fel de mâncare. Oase e un campion la kendama și Oțet la alte jonglerii. Nu știu cine a câștigat, nu avui răbdare să văd așa ceva.
Continuăm opririle din rulotă-n rulotă, bunătăți și lume faină peste tot. Păcat de bere. Când ai atâta mâncare variată, făcută pe loc, craft și deosebită, iți ia din plăcere un brand-ălău de bere ce pune monopol pe festival, asigurând doar bere de-a lor, ca să nu ai ce bea.
Pe scena mare chinuiau unii niște chitări. Când ne-am apropiat am văzut că le chinuiau bine. Chiar ne-am distrat, au cântat, au energizat. Și, pentru prima oară-n viață, am stat în primul rând la un concert rock. Că nu prea era gloată. Ce-i drept nu poți concura cu Savoy. Haț!
La sfârșit băieții zic că-i găsim “pe Facebook, Insta and so on, sub numele…..ăăă, nepronunțabil, ceva lung, de genul „Pibabumpirimbumpidibumbum S.A”… S cum? Nu-i ajuta numele. Ia de aici, watch and learn: Ior-dă-chioa-ie, Iordăchioaie… Eh? Știi ce zic?
Și da, Iordăchioaie apare pe scena carusel și dă cu hit pentru hip. Iar se adună lumea ca la urs. Hipsterimea se activă. Daniel termină repede (așa e în ziua de azi, de la radiații). Apoi altă formație dă să se pregătească. Au început golind un bax de apă din fundul caruselului.
Lângă mine apare Ami cu niște prietene. Fragilă și draguță cum e ea, așteaptă să-nceapă ceva pe carusel și să…fumăm țigarăă. Trecu aproape juma de oră de tras de cabluri, băut încă un bax de apă, acordări și dezacorduri discrete între membrii formației. Parcă trăgeau de timp.
La un moment dat își fac curaj și dau de înțeles că se vor apuca de performat… dar pic, pic, spleosh.. Începu ploaia. Tot poporul o luă la sănătoasa, ori se adăposti pe sub ceva. Nema public, dar mai rămase un bax de apă plin pe scenă.
În loc de concluzii:
• Fain la Street Food Festival. Mâncare bună (băutură nu la același nivel), lume calumea, oameni isteți, copii, tineri de orice vârste, artiști culinari sau de altă natură.
• Publicul e din acea Românie activă, care produce, gândeste, crează, trăiește. Și plătește; taxe, bilete, artă, muncă. E o lume frumoasă.
Marea întrebare este cum ar arăta România dacă toti cei ce au dat din coadă la Savoy ar fi ieșit și la vot? Dacă am avea aceeași râvnă cu care stăm la coada la burgeri „home-made” și când vine vorba de a sta la coadă pentru acțiuni civice?
IMG_1084

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s